Showing 1–12 of 15 results

Colectia SSIGNATURE face referire la egalitatea dintre sexe, la evoluția femeii în
cariera sa profesională și la unicitatea ce poate fi abordată indiferent de tendințele sezoniere.
Estetica abordată îmbină elemente de minimalism cu elemente urbane ce pot fi purtate de
primăvara devreme pană toamna târziu, astfel colecția nu urmărește un trend și nu este destinată
unui anumit sezon, aceasta devenind astfel sustenabilă.
Pornind de la dimensiunile costumului masculin, adăugând o notă feminină
mergând până la a mă inspira din simplitatea vestimentației călugărițelor.
Mizez pe piese vestimentare statement în care orice femeie trebuie să investească din
două motive: veșmintele mele îi vor oferi femeii încredere în sine și vor reprezenta o investiție pe
termen lung.
Cromatic am ales alb și negru sau nuanțe neutre de bej, grej și ivory. Aceste culori
reprezintă șansa noastră egală indiferent de rasa din care facem parte.
Inovația apare din abordarea unei estetici cu elemente minimaliste integrate într-un
design contemporan, urban, ușor de purtat atât ziua cât și seara.

SSIGNATURE COLLECTION

ATI T-SHIRT

345,00 lei

SSIGNATURE COLLECTION

BW BLAZZER

500,00 lei

SSIGNATURE COLLECTION

BW PANTS

170,00 lei

SSIGNATURE COLLECTION

BW SUIT

670,00 lei

SSIGNATURE COLLECTION

NODE VEST

550,00 lei

SSIGNATURE COLLECTION

NUN BLAZZER

800,00 lei

SSIGNATURE COLLECTION

NUN PANTS

240,00 lei

SSIGNATURE COLLECTION

NUN PANTS MEDIUM

240,00 lei

SSIGNATURE COLLECTION

NUN SHIRT

250,00 lei

SSIGNATURE COLLECTION

NUN SUIT

1.040,00 lei

SSIGNATURE COLLECTION

ONE PANTS

330,00 lei

SSIGNATURE COLLECTION

ONE PANTS MEDIUM

290,00 lei